În arta perceptuală, există un concept fascinant numit sculptură anamorfică. Imaginează-ți sute de obiecte suspendate haotic în aer. Dacă privești dintr-un unghi precis, ele formează cuvântul „ALB”. Te miști la 90 de grade și, dintr-odată, aceleași obiecte formează cuvântul „NEGRU”.
Care este adevărul? Este sculptura albă sau neagră?
Răspunsul este: Nici una nici alta. Sculptura este un ansamblu complex de obiecte tridimensionale. „Albul” și „Negrul” sunt doar proiecții bidimensionale, limitate de unghiul din care alegi (sau ești ademenit sau forțat) să privești. Vizionează un exemplu clasic, mai jos - o sculptură reală realizată de Markus Raetz:
De ce contează acest lucru pentru noi?
În textul lui Vladimir Tismăneanu despre primii 35 de ani de după 1989, a descris cum „Eșalonul doi” a creat o proiecție a democrației în timp ce structura de putere rămânea neschimbată. Aceasta este marea manipulare: să forțezi publicul să stea într-un singur punct de observație, unde să vadă doar cuvântul „LIBERTATE”, în timp ce, dintr-un unghi onest, structura indică „CONTROL”.
Organizația Internațională a Romănilor Independenți (OIRI) este despre refuzul de a rămâne fixat în unghiul oferit de „comisarii imaginii”.
Adevărul nu este proiecția de pe perete.
Adevărul este structura suspendată, cu toată complexitatea ei.
Vrei să vezi structura completă dincolo de proiecție? Alătură-te OIRI (https://www.oiri.org)