Nota editorului: Am ales acest text pentru a oferi un dublu cadru de referință: o mostră de gândire independentă și un context în care pornește Buletinul IM.
Acești 35 de ani au pornit cu o mare minciună. Politrucul Ion Iliescu, decedat în 2025, nu a fost niciodată în anii dictaturii un critic al lui Ceaușescu. Cu atât mai puțin un opozant. A fost un activist ideologic mai puțin troglodit, mai gramat decât marea majoritate a acelei specii. Urmașii celui împușcat erau ei înșiși nomenclaturiști, securiști, pseudodiplomați. Eșalonul doi, eșalonul CIE, eșalonul Băneasa, eșalonul „Ștefan Gheorghiu”. Iliescu era idolul lor. Era într-adevăr „un președinte pentru liniștea lor”. Nu a noastră.
Un prieten virtual mă întreabă de ce nu apăreau aceste fotografii imediat după revoluție. Înainte de toate, pentru că FSN controla cu maximă strictețe și manipula în voie piața mediatică. Cenzura fusese oficial abolită încă de pe vremea lui NC. Praf în ochi, un basm de adormit copiii. Frontul pretindea că sprijină libertatea presei. În realitate, radioul și mai ales televiziunea erau instrumentele noii puteri. Ele dădeau tonul în operațiunea de falsificare a istoriei recente.
Distribuirea presei scrise era în mâinile noilor comisari. Nu exista nicio tipografie independentă. Doi, era înainte de internet; accesul la arhive fotografice era controlat draconic. Accesul la mașini fax era extrem de limitat. A durat ani de zile până la înființarea primului post de televiziune independent. Infiltrat și sabotat. Cotidianul „România Liberă” era ținta unor campanii de o incalificabilă murdărie. La fel, Grupul pentru Dialog Social și revista „22”. Regele Mihai, Corneliu Coposu și Ion Rațiu erau prezentați drept trădători de neam și țară. Disidenții autentici precum Doina Cornea erau acuzați de complot împotriva „patriei în pericol”. Iliescu, Roman, Măgureanu apelau la Eugen Barbu și Vadim pentru campanii de calomniere de tipul celor din răposata „Săptămâna”.
Foști ziariști din curtea lui Nicu Ceaușescu pozau în democrați sans peur et sans reproche. Iliescu și-a organizat un stat-major al imaginii publice. Lucrau pentru noua hagiografie politruci de la „Ștefan Gheorghiu” (Iosif Boda, Măgureanu, Victor Opaschi, Dorel Șandor), de la „Scânteia Tineretului” (Al. I. Zăinescu), de la „Viața Studențească” (Octavian Știreanu, Mihai Tatulici), din aparatul ideologic al armatei (Vasile Secăreș, Cornel Codiță, Ioan Talpeș), de la Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului (Petre Datculescu, Vladimir Pasti). Plus personaje specializate în piruete oportuniste gen Eugen Mihăescu, Dan Hăulică, Eugen Simion, Aurel Dragoș Munteanu, Emanuel Valeriu, Eugen Preda, Răzvan Theodorescu, Darie Novăceanu. Presa „independentă” era invadată de personaje cel puțin louche gen Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu cu ale lor „Zigzag”-uri și „Expres”-uri. Spre a nu mai vorbi de Ciripoi cu trecutul său securistic și conspiraționismul maniacal.
Dedic acest text prietenului meu Ștefan Niculescu Maier care, împreună cu Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă și Anton Uncu, a participat la tipărirea ilegală a „României Libere” contestatare în perioada de criză terminală a dictaturii. Îl vedeți în fotografie în picioare, alături de Petre Mihai Băcanu.
