Ion Iliescu și camarila nenorocită pro-sovietica din jurul lui au preluat puterea în decembrie 1989, urcați pe valul revoltei populare împotriva comunismului de grotă ceaușist.
Din acest punct de inflexiune însângerată a istoriei, s-a trecut la anihilarea oricărei tentații democratice autentice: anihilarea totală a Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, excluderea a priori a elaborării și promulgării a unei legi a lustrației, mineriada din 13-15 iunie și înăbușirea în sânge a "Golaniadei" - alături cu devastarea sediilor PNL și PNT-CD, demonizarea publică a partidelor istorice și vandalizarea redacțiilor presei independente și de opoziție la regimul iliescian -, blocarea programatică a accesului, atât la dosarele serviciilor secrete, cât și ale formațiunilor armate (!) secrete comuniste - Securitate, DIE, DIA, USLA, etc.
Să nu uităm că, abia după 10 ani de la momentul decembrie 1989, apare cu chiu cu vai CNSAS! Și, iarăși, să nu uităm că arhivele "sensibile" ale Armatei - kilometri de dosare (!) - nu au fost nici până astăzi desecretizate.
Regimul neocomunist a reîncadrat pe funcții mii de ofițeri de Securitate - trimiși, iniţial acasă în primele zile de după 22 decembrie 1989 - după numai câteva luni de la Revoluție, iar sulfurosul Virgil Măgureanu a fost numit în fruntea SRI, ceea ce a consolidat și ranforsat întreaga falangă securistă, metamorfozată în serviciu secret, vezi Doamne (!?), de presupusă extracție occidentală, democratică dar integrată într-un inexistent, de fapt, sistem de tip "checks and balances" românesc.
Devine mai mult decât evident că, în timp ce SRI - urmașul vajnic al fostei Securități comuniste - a fost mai tot timpul sub lumina reflectoarelor, căci era identificat pe bună dreptate (!) ca afin și depozitar al metehnelor securistoide și comunistoide, alte entități la fel de ticăloase precum serviciul secret al armatei comuniste și DIE (serviciul comunist de spionaj) s-au strecurat oarecum pe sub radar și, apoi, s-au apărat legislativ, invocând aberant dar extrem de productiv, din perspectiva ocultării trecutului lor abject, secretul de stat întru siguranța națională.
De la adăpostul acestei realități postdecembriste, creată informativ, socio-politic și economic de gruparea neocomunistă din jurul lui Iliescu și de alte partide de aceeași sorginte neocomunistă (precum, "România Mare" - al lingăului protocronist, legionaroid ceaușist C.V. Tudor, de un fel de "PCR redivivus" intitulat Partidul Socialist Muncitoresc - condus de fostul pretorian al lui Ceaușescu, tovarășul Ilie Verdeț sau de profund naționalista, de sorginte național-comunista și legionară "Vatra Românească", etc.) s-au păstorit și alimentat și protejat personaje și grupări anti-constitutionale, anti-democratice, anti-NATO și anti-occidentale subterane, protejate și alimentate ideologic și financiar de nostalgici ai puterii absolute a comunității informative comuniste de rit ceaușist, nostalgici care par că își trag esența, prin tot ceea ce produc public, mai ales din acele structuri informative "scăpate" copios de sub radar, structuri care au populat robust toate instituțiile statului - de la Justiție și până la Președinție - care au produs narațiuni dedicate eroizării serviciilor secrete comuniste și comunismului de partid și de stat și care au ajuns să susțină entuziast dacă nu cumva chiar să instrumentalizeze, nestingherit, tentative de lovituri de stat, dintre care două se evidențiază plenar: cea din 1999 și cea din 2024.
Daniel Uncu face parte dintr-o generație de jurnaliști care pune accent pe rigoare, context istoric și o perspectivă critică asupra instituțiilor statului. Stilul său este adesea marcat de o eleganță a limbajului, dar și de o fermitate ideologică, fiind un susținător al valorilor democratice, al statului de drept și al parcursului euro-atlantic al României.