M-am uitat, cu ocazia manifestărilor organizate de AUR în ziua în care s-a comemorat nașterea lui Eminescu, la transmisiunile televiziunilor așa-zis „ale poporului”, unde oamenii își vărsau necazurile. Erau acolo și oameni sărmani, pe fețele cărora se citea îngrijorarea zilei de mâine.
Contrastul de la televizor: Haine scumpe și discursuri tragice
M-a frapat, însă, intervenția unui tânăr extrem de locvace, care se dădea de ceasul morții că nu se mai poate trăi așa: că guvernul a pus dări peste dări de nu mai ai ce mânca, că inflația a ajuns la cote astronomice, că nu se mai găsesc medicamente ieftine, iar întreținerea și gazele au atins valori inimaginabile.
Când m-am uitat mai atent, am observat că era îmbrăcat cu haine scumpe, de firmă, aproape noi; era foarte îngrijit și emana o prosperitate deplină. În momentul acela, mi-au revenit în memorie tiradele de altădată ale unor actori talentați din vremea lui Ceaușescu. Aceia ne prezentau cât de bine trăim și cum „socialismul multilateral dezvoltat”, inițiat de „genialul conducător”, ne-a adus belșugul. Trebuia să fim recunoscători, deși noi găseam cu greu mâncare și tremuram de frig în apartamente.
Paradoxul parcărilor: De la o mașină pe stradă, la amenzile de azi
Un personaj rumen, cam rotofei, îi sugera la manifestație domnului Bolojan să meargă prin țară să vadă „dezastrul” în care s-a ajuns. Ei bine, eu, nemailocuind în București de ceva timp, mai merg prin țară. Și ce observ?
Am început să evit mall-urile pentru că nu mai ai loc în parcări de atâtea mașini, mai ales cele 4x4: Mercedes, Audi, chiar și mărci de fițe, ca să nu mai vorbesc de Dacii, scode, folcsvagăn-uri sau forduri. Îmi aduc aminte că, în vremea copilăriei mele, la Sibiu, pe strada Tipografilor era o singură mașină. Acum nu mai am curajul să merg cu mașina la Sibiu pentru că nu am unde parca. La ultima vizită, m-am ales cu o amendă de 1.600 de lei pentru parcare ilegală.
Abundența din magazine și cârciumi
Dacă pe vremea lui Ceaușescu cârciumile erau goale până la ora 11:00 (ora la care se „ridica mira”), astăzi, de la deschidere, sunt pline de oameni care își îneacă „amarul” cu bere și coniac. Sunt atât de mulți, încât nu mai ai loc să comanzi o apă minerală.
Dacă pe vremea „Răposatului” intrai într-un magazin alimentar și te apuca depresia văzând rafturi kilometrice goale, astăzi găsești cele mai exotice mărfuri. Cel mai șocant lucru este că nu te poți mișca de câtă lume stă la cozi, cu coșurile arhipline, de parcă s-ar fi anunțat un cataclism și oamenii ar veni să-și facă provizii pe câteva luni. Chiar și la casieriile primăriilor sunt cozi mari de oameni care, probabil, vor să scape de surplusul de bani prin plata taxelor.
Dispariția meseriilor de reparații
Dacă mergi pe stradă, n-ai să mai vezi oameni cu ghete scâlciate sau îmbrăcăminte precară, precum celebrul „fâș”. Acum vezi haine occidentale de firmă, de multe ori second-hand, dar măcar călduroase și aspectuoase.
De curiozitate, am căutat zilele trecute un atelier de croitorie sau de cizmărie. Unde au fost odată, mi s-a spus că au dat faliment: nimeni nu mai repară hainele vechi sau încălțămintea uzată. Lumea cumpără direct altele noi.
Concluzie: O ipocrizie „pe dos”
Și atunci mă întreb: care este deosebirea sau asemănarea dintre osanalele de pe vremea lui Ceaușescu și tânguirile de azi?
Asemănarea: Ipocrizia a ajuns la cote de neimaginat, la fel ca pe vremea lui Ceaușescu, dar... pe dos!
Deosebirea: Dacă atunci osanalele erau sarcină de partid, astăzi nemulțumirea este o modă, un trend care îi caracterizează nu doar pe cei sărmani, ci, în mod ciudat, și pe oamenii care se bucură de un confort ridicat.
Pe vremea „Răposatului”, cu cât era mai greu, cu atât evocarea prosperității era mai intensă. Acum, cu cât nivelul de civilizație este mai ridicat, cu atât nemulțumirile sunt mai acute.
Dracu’ să ne mai priceapă! Aviz amatorilor: Nemulțumitului i se ia darul!