O temă de reflecție propusă de Vladimir Tismaneanu
Mircea Malița fost unul dintre corifeii ideologici ai comunismului dinastic. Nu-și făcea datoria rudimentar si strident. O, nu, el era subtil, om al cărții, stilat si rafinat. Era, precum Virgil Candea, Alexandru Balaci, Ion Ianoși, Alexandru Tănase si Dumitru Ghișe, unul dintre umaniștii de serviciu. Era unul dintre cei care intrețineau iluzia reformelor din interiorul sistemului. Susținea si inițiative vag heterodoxe. Dar era integral si fără rezerve devotat regimului. Se inrolase devreme. Se cunoștea cu Ceaușescu incă din perioada Tineretului Progresist. Avea contacte cu varfurile DIE. Nu exista ușă care să-i fie inchisă.
Eseurile lui Malița erau aluzive si alunecoase. El insuși era alunecos. Evolua in zigzag. Ii servea pe tavă lui Ceaușescu cărtile de vizita ale unor organizații si cluburi internaționale. In anii 80 a fost ambasadorul lui Ceaușescu la Washington. Erau anii acțiunilor dure impotriva exilului democratic. A intrat in Academia RSR odată cu “Tovarășa”. După 1990, a pozat in patriarh al studiilor de relații internaționale, in realitate mentor al noilor generații “suveraniste”. Unul din ucenicii săi a fost Călin Georgescu.
Familia răposatului academician spune că relațiile se intrerupsesera. Nu reiese că din motive de incompatibilitate valorica. Nivelul la care a operat Mircea Malița era deasupra turnătorilor si ofițerilor. Era nivelul seniorilor, al strategilor, al celor care trasează linia. Malița a fost si rămane postum veriga care leagă suveranismul antiatlantist al ceaușismului cu Noul Obscurantism izolaționist propriu Partidei Ruse.